Gânduri…


Am impresia că dacă zâmbesc, norii vor zâmbi cu mine și soarele mă va încălzi. Anii trec și-mi dau seama că e doar un vis de-al meu, o dorință aprinsă.

Visam la râuri de miere strălucind sub razele lunii sângeri. Speram că un înger va veni să adune toată mierea, să o ducă-n cer și să clădească astfel un castel.

Vise deșarte de copil fără pic de strălucire, ani scurși fără niciun rost, lacrimi adunate în schimbul unui strop de fericire…și ce-a rămas?

Doar un om fără suflet!

În adierea rece a vântului îmi sterg trupul de lacrimi și privesc spre cer. Norii se abat de la drum și-mi trimit alte lacrimi, în speranța că nimeni nu va vedea ceea ce eu încerc să ascund…acea goliciune de sentimente, acele stări de neliniște și cenușa ce-a rămas din amintirile arse…

De-ar fi totul ușor și-ar trece ca nisipul în vânt, aș fi probabil departe, cu fruntea sus și privirea înainte. Uite-mă! Sunt cu capul plecat și-mi privesc picioarele goale.

Unde mi-a fost capul?

Unde mi-a fost inima când am avut nevoie de ea?

Unde-ai fost Tu, când am avut nevoie de tine?

De ce mai întreb când deja știu răspunsul? Poate că-mi place să mă amăgesc. Poate-mi place să visez cu ochii deschiși….

Poate-mi plac multe, dar mă rezum la Nimic!

495-Printre Morminte

http://www.youtube.com/watch?v=TzrYvXT1o8s

Reclame

Aici poţi să scrii tot ce te frământă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s