În fiecare seară mă pun în același pat, am aceeași pernă tare și rece. În fiecare seară, închid ochii și zâmbesc…un gest prostesc, incontrolabil. Nu mă gândesc deloc la ziua ce tocmai s-a terminat, ci doar mulțumesc Celui de Sus pentru faptul că încă mai respir și că mi-a dat șansa de a ajunge să trec peste încă o zi bună sau rea.

Și mă pun în pat, închid ochii și…îmi apare chipul tău. Acel chip pe care cu greu mi l-aș putea scoate din minte. Îmi imaginez fără să vreau că ești lângă mine, în dreapta mea…mâinile-ți umblă prin păru-mi creț și moale. Cu buzele îmi săruți fruntea, îți cobori privirea pentru  a-mi întalni ochii albaștri. Mă mângâi duios pe față ca și cum aș fi cea mai de preț comoară. Mă strângi atât de tare în brațe, de parcă ceva rău mi s-ar putea întâmpla când sunt cu tine…

Ești dulce, tandru. Nu eziți nici măcar o clipă să-mi demonstrezi cât însemn pentru tine. Eu, ca de obicei, îmi așez urechea la pieptul tău. Știu că inima ta îmi vorbește și…e cazul s-o ascult. Intensitatea bătăilor îmi arată faptul că tu încă nu te-ai obișnuit cu mine, încă ai emoții când ești în preajma mea.

Deschid și eu ochii pentru a te privi…dispari. Am făcut cea mai mare greșeală….dar îi închid la loc. Îmi apari iar  și…radiez de fericire. Dacă ar intra cineva în cameră și m-ar privi, ar spune că-s nebună. Aș aproba spusele lui/ei…sunt nebună…nebună de dragoste. Inima îmi bate în neștiință doar când aud numele tău, iar buzele mele știu doar să ți-l rostească.

Și-adorm cu tine…te visez cum te trezești în miezul nopții și mă privești. Da, sunt eu, fata aia simplă pe care tu o crezi frumoasă chiar dacă-i ciufulită, nemachiată și cu cearcăne. Mă săruți pe frunte, zâmbești și adormi. E rândul meu să mă trezesc să te privesc, dar n-o voi face. Nu mai vreau să mă trezesc….îmi e bine așa. Am impresia că dacă deschid ochii, vei dispărea…deși…nu e așa. Sunt totuși precaută și încerc să te privesc cu mainile, să te sărut cu inima…

Lumea toată se învârte în jurul nostru. Tot universul e în mâinile noastre, iar noi…noi suntem parcă desprinși dintr-un basm. E un basm în care răul nu poate să-și facă apariția din cauză că noi nu-l lăsăm. Acel basm în care aproape totul e un „bine necesar”.

Suntem noi și visele noastre.

Reclame

Aici poţi să scrii tot ce te frământă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s