Interviu cu o îndrăgostită.


-Ce te-a făcut să te îndrăgostești de el?

-Nu știu dacă la mijloc a fost aspectul fizic. Este frumos, dar nu asta căutam eu la „el”. Eram în căutare de altceva…vroiam pur și simplu să fie diferit, să fie „extrema” mea. Nu-l cunoșteam atât de bine încât să spun să el o să fie „ceea ce căutam eu de mult timp”. A fost să fie, să ne întâlnim. Mi-a plăcut la el faptul că nu s-a ascuns cu nimic, Mi-a zis mereu ce gândește. A fost acea persoană care mă ținea de mână non-stop, fiindu-i frică de faptul că dacă mi-ar da drumul la mână, aș fi putut fugi. Era prietenul meu, iubitul meu și cel mai mare admirator. Nu trebuia să fac ceva să-i captez atenția. Știu sigur că din 1000 de persoane adunate într-o încăpere, el mă zărea din prima. Mă privea uneori cu coada ochiului și zâmbea. Acel zâmbet de care eram mândră, deoarece știam că e pentru mine. Nu conta câte persoane erau în jurul nostru, el se comporta normal. Nu se ascundea cu nimic față de prietenii lui. Îmi săruta mâna, mă lua în brațe și mă săruta pe frunte, demonstrându-mi că mă va proteja mereu.

Bănuia mereu când eram supărată și încerca să mă facă să zâmbesc. Ce-i drept, reușea mereu. Nu puteam sta suparată în preajma lui. Știi, e foarte important dacă băiatul reușește s-o facă să zâmbească pe cea cu care își împarte tot ce ține de el. Cel puțin, pentru mine a contat. 

Și erau seri în care nu eram numai noi doi…și totuși nu era foarte distras de ce se întâmpla în jurul lui. Îmi dădea senzația că totul se învârte în jurul meu…era în stare să renunțe la o seară cu prietenii lui pentru mine…numai că eu nu eram de acord să-l țin departe de ei. Mereu mă chema și stăteam cu prietenii lui, jucam cărți, râdeam…

Mă amuza faptul că eu îl luasem atât de tare de la început, încât el a crezut că dacă va pleca, se va termina totul. Am încercat pe cât posibil amândoi să păstrăm legătura, să ținem aprins focul, să nu luăm naftalină, deoarece acei fluturi din stomac  erau atât de drăgălași, inocenți….

Și acum, numai vorbind de el și amintindu-mi de toate secundele petrecute , zâmbesc. Mă simt ca o persoană ce are probleme cu capul…Nu știu de ce, dar nu-mi pot stăpâni zâmbetul. Încă-i simt mâna cum umblă prin părul meu creț, sărutul lui nelipsit de pe frunte, acele îmbrățișări lungi în care nu vorbeam…lăsam inimile noastre să vorbească, să-și spună oful.

Încă-i simt dinții cum îmi mușcau buza…Îl simt lângă mine chiar dacă ne despart 2555 de km. 

Us ♥

Reclame

Aici poţi să scrii tot ce te frământă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s